Blogs

Advertising

rugaciuni

  • Novenă care se face 9 sau 15 zile consecutiv sau în zilele de joi.

    Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul). Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare. Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică. Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie (se spune necazul).
    O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor. Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.
    Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, de mulţumire şi de recunoştinţă. O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare. Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele. Ca drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite. În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor. Amin


    Se spune de 3 ori  Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui. 

    RUGĂCIUNI CĂTRE SFÂNTUL ANTON DE PADOVA  13 iunie


    Sfinte Antoane, între toţi sfinţii lui Dumnezeu, tu ai fost înzestrat de Dumnezeu cu o putere deosebită pentru a ocroti şi a ajuta pe toţi cei care şi-au pus nădejdea în tine. Dumnezeu ţi-a dat chiar puterea de a învia morţii, de a reda celor orbi vederea, celor bolnavi sănătatea, astfel încât toţi cei care au alergat la tine au simţit mângâierea sprijinului tău!
    Această grijă a ta faţă de suferinţele oamenilor mă umple şi pe mine de încredere sfântă cu care alerg la bunătatea ta, cerându-ţi ajutor. Pentru dragostea ta înflăcărată către Iisus, care a voit să coboare în braţele tale sub chip de Prunc ceresc, şi pentru iubirea ta gingaşă faţă de Maria, Mama lui Iisus, te rog, arată-ţi acum puterea ta cea mare şi ajută-mă!
    Tu eşti tăria mea în suportarea pagubelor, în nenorocirile care mă lovesc, în întristările mele sufleteşti, în boli şi lipsuri, în necazuri şi ispite de tot felul. Fii, deci lângă mine când patimile îmi răscolesc sufletul şi când duhul cel rău unelteşte împotriva sufletului meu să-l piardă!
    Sfinte Antoane, te rog ajută-mă în toate lipsurile mele trupeşti şi sufleteşti. Alină şi mângâie sufletul meu în orice strâmtoare, pentru ca, îmbărbătat de tine, să primesc cununa biruinţei de la Dumnezeu în slava veşnică a cerului. Amin



    PENTRU DOBÂNDIREA UNUI HAR DEOSEBIT

    La tine alergăm, sfinte Antoane care ai avut o inimă înflăcărată de dragoste către Dumnezeu şi către aproapele: pe tine te invocăm, puternicule făcător de minuni, care ai ţinut în braţele tale pe Iisus Cristos sub chip de Prunc: către tine ne îndreptăm plini de încredere ca să mijloceşti la bunul Iisus harul pe care îl dorim din adâncul inimii.(se spune dorinţa).
    Sfinte Antoane, nu privi la nevrednicia noastră, ci la Slava lui Dumnezeu, care va fi preamărit prin tine, şi la binele sufletelor noastre, precum şi al acelora pe care îi vom ajuta la rândul nostru.
    În semn de recunoştinţă vom căuta să ducem o viaţă cât mai potrivită cu învăţăturile sfintei Evanghelii şi să imităm virtuţile tale, ajutându-i pe cei săraci şi muncind pentru răspândirea binelui. Amin



    RUGĂCIUNE DE MULŢUMIRE

    Sfinte Antoane, tu ai avut o inimă simţitoare faţă de suferinţele oamenilor şi i-ai ajutat totdeauna şi eu am simţit ajutorul tău în viaţa mea.
    Primeşte recunoştinţa mea şi darul pe care îl prezint la altarul tău. Vreau şi eu să contribui cu slabele mele puteri la răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi la ajutorarea săracilor. Ajută-mă în continuare ca viaţa mea să fie demnă de un adevărat creştin şi niciodată să nu uit de binefacerea pe care am primit-o prin tine. Amin


    Sfântul Anton de Padova este un mare făcător de minuni. Novenele sale făcute timp de 9 marţi fac adevărate minuni. Aceste novene ca şi multe alte rugăciuni extrem de folositoare le puteţi găsi în cărticica Devoţiuni în cinstea Sfântului Anton de Padova pe care o puteţi achiziţion din orice Biserică catolică.



    RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA TEREZA A PRUNCULUI IISUS  1 octombrie


    Sfântă Tereza, Sfântă a Pruncului Iisus, roagă-l pe Prea iubitul nostru Iisus pe care L-ai adorat întreaga viaţă, să reverse asupra noastră Trandafirii Binecuvântărilor Sale Divine! Ajută-ne Sfântă Tereza să nu părăsim Calea Divină, să iubim imaculat aşa cum tu ai iubit toate Fiinţele, fără să reproşăm nimic,  nimănui aşa cum tu ai făcut o viaţă întreagă!


    RUGĂCIUNI MAGICE DICTATE DE ÎNGERI

    Am văzut petrecându-se miracole cu ajutorul  acestor Rugăciuni. De ceea le-am considerat magice. Cei care le-au folosit au obţinut vindecarea în care renunţaseră să mai spere, au cunoscut transformarea interioară neaşteptată, au început să îşi descopere puterea Interioară. Le puteţi folosi aşa cum vă va spune generozitatea Inimii voastre: pentru voi, pentru cei aflaţi în suferinţă, pentru întreaga Lume.

    ...


    ACUM, viaţa mea ( a noastră, a lor, etc) se transformă în Lumină!
    ACUM, grija şi povara care îmi apasă Sufletul , se transformă în Lumină!
    Iubirea Divină mă însoţeşte!
    ACUM, tot ce este Lumină se transformă în REALITATE!


    ...


    Bucurie a  Întâiului Început, însoţeşte-mă!
    Bucurie Divină a Primei Clipe, fii cu fiecare acţiune a mea!
    Transformă energia mai puţin bună în Temelie a Clipei perfecte!
    Fii cu mine, Bucurie Divină!
    Mergi alături de mine clipă de clipă, din  Eternitate  în Eternitate!
    Iubire Divină lasă-mă să conştientizez cu fiecare clipă că sunt născut din Tine şi orice fac cu Iubire  nu poate fi decât opera Splendorii Tale!
    Mă las pe Mâna Iubirii şi Bucuriei Divine!
    Ele mă ocrotesc şi mă ajută să fac totul cu Bucurie şi Iubire Divină!


    ...

     

    RUGĂCIUNEA NOASTRĂ
    pentru tot ce există


    Să ne rugăm pentru Universul care ne ţine în braţe, pentru Natură, în semn de mulţumire pentru felul în care ni se dăruie cu Iubire Necondiţionată!

    Să ne rugăm pentru Oamenii singuri pentru ca ei să aibă puterea de a-şi transforma singurătatea în Sărbătoare!

    Pentru Îndrăgostiţi pentru ca Iubirea lor să fie curată! Pentru cei care aduc Binele în viaţa tuturor pentru ca să aibă Puterea să o facă mereu!

    Pentru cei care încă nu ştiu că aparţin Luminii Divine, ca să-şi aducă aminte de aceasta şi să se comporte ca Lumină!

    Să ne rugăm pentru noi toţi ca să avem Puterea şi Voinţa de a manifesta etern asemănarea noastră cu Dumnezeu!

    Să ne rugăm pentru toate Animalele din Grădinile Zoologice în semn de mulţumire pentru că şi-au sacrificat libertatea pentru noi! Pentru toate Animalele Lumii în semn de recunoştinţă şi iubire pentru că ne acceptă indiferenţa!

    Să ne rugăm pentru Plante, pentru toţi Arborii, în semn de mulţumire pentru felul încântător în care ne susţin Viaţa!

    Să ne rugăm pentru toate Entităţile de Lumină în semn de mulţumire şi recunoştinţă că ne ghidează pe Cărările Vieţii!

    Să ne rugăm pentru trecut, mulţumindu-i că ne-a oferit MINUNEA clipei de ACUM! Să ne rugăm pentru acest ACUM în care ne aflăm, pentru că ne dă şansa de a conştientiza splendoarea Clipei de mâine şi să ne rugăm pentru Clipa de mâine asigurând-o că vom şti să-i mulţumim pentru BUCURIA cu care vine!

    Să ne rugăm pentru cei care au plecat înapoi în Cerul Divin, pentru ca Spiritul lor să fie mereu călăuzit de Lumina Reală! Să ne rugăm pentru cei care se nasc chiar ACUM pentru ca Iubirea şi Bucuria Divină să le lumineze mereu paşii!

    Să ne rugăm pentru cei care se vor naşte în viitor pentru ca ei să ştie că pe Pământ numai Iubirea există! Să ne rugăm pentru fiecare  atom de viaţă pentru ca să ştie că îl iubim! Să ne rugăm pentru cei care nu ştiu încă să iubească pentru ca Iubirea să le inunde trăirea!

    Să ne rugăm pentru Soare, Stele şi Lună în semn de mulţumire pentru că ne luminează drumul către desăvârşire!Să ne rugăm pentru Planeta noastră, pentru Nori şi pentru Ploaia binefăcătoare, pentru Vântul mângâietor, pentru Zăpezile care cad şi pentru Anotimpurile care se succed, mulţumindu-le că ne ajută să existăm şi să ne scăldăm în frumuseţe şi prosperitate!

    Să ne rugăm pentru Viaţă şi să ne exprimăm recunoştinţa că ne umple cu Divinitate, făcându-ne să strălucim cu fiecare respiraţie a noastră!
    Să ne bucurăm împreună şi să-L îmbrăţişăm pe Dumnezeu, AtotIubitorul, mulţumindu-i că a semănat în noi Perfecţiunea! Să ne rugăm unii pentru alţii pentru ca să nu încetăm să fim frumos, împreună!

Comments

2 comments